Saptamana trecuta fiind rugat de mama mea sa o duc pana la primaria din satul unde statea candva strabunicul meu, am avut ocazia sa particip la o dovada de prostie a primaritei din acea comuna, mai exact satul Lazareni din Bihor. Cauza pentru care mama mea era nevoita sa mearga era sa duca ceva acte astfel incat sa demonstreze ca strabunicul meu nu mai sta in acel sat de cativa ani de zile, de cand s-a mutat in oras unde rudele pot avea grija de el, si sa fie scutit de la impozit. Asta dupa ce i-a venit ca el defapt ar mai avea de platit ceva impovit din urma cu ceva ani, si penalizarile de vigoare, toate astea 1000 LEI noi.

Fiind spuse legaturile si explicatiile necesare incat sa se inteleaga mai departe despre ce va voi povesti, sa trecem la subiect. Dupa un drum plin de gropi si valuri de parca ziceai ca mergi pe mare cu vaporul mai degraba decat pe un drum national, am ajuns in fata primariei. Am intrat si am cautat primarita, si am rugat-o frumos sa se ocupe si de problema noastra. Scoate doamna un caiet cu toti locuitorii din toate comunele, ajunge la pagina cu pricina, se uita putin si zice: “Da, pai atat aveti de platit”. Si incepe cucoana si ne zice ca in anu cutare, nu s-a platit atat, si in ultimii doi ani nu s-a platit nimic. In acest monolog al ei, nu am putut sa nu aud acele taxe care alcatuiesc defapt impozitul pe casa, si anume: impozit pe casa, impozit pe curte, impozit pe teren, si impozit pe terenul extravilan (asta separat), toate adunate terenurile adunate impreuna dadeau aproape dublu fata de suprafata reala pe care bunicul meu o are.

“Bun, si ce trebuie sa fac sa mi se scada din acel teren daca defapt nu e al meu, acel teren e vandut de pe vremea cu Ceausescu” ii explicase mama mea la primarita.

“Stati sa o intreb pe colega, ca ea stie” raspunde dansa, si merge intr-o camera alaturata.

Dupaia vine si raspunsul:

“Trebuie sa vina oamenii la care s-a vandut terenul si sa declare ca terenul e al lor sa dati si dumneavoastra o declaratie” zise respectiva

“Da si eu acuma trebuie sa merg sa-i caut pe aia sa vina sa dea ei declaratii, poate nici nu mai traiesc aia, plus ca nici nu ii cunosc” ii raspunde mama mea, ca doar ea nu era cu nimic de vina ca pe vremuri vanzarile de terenuri se faceau de mana pe o foaie simpla.

Ce credeti ca i-a raspuns ? “Pai asa trebuie, noi nu avem ce face”. Adica noi platim pentru terenul altora. Bun pana aici ok, sa zicem ca asa e democratia in Romania …. din pacate.

Spuneam mai sus despre taxele care alcatuiesc acel impozit pe casa. Ce nu v-am spus e ca la acel impozit se adauga si o asa zisa taxa de paza si protectie. Va vine sa credeti ? Casa strabunicului meu e la vreo patru dealuri departare de sat, si el plateste taxa de protectie. Situatia este si mai frumoasa, findca acea protectie nu exista defapt nici macar in sat. Apoi am aflat ca aceasta taxa este de pe vremea lui Ceausescu, findca atunci se pazeau punctele de interes din sat, centrele importante. Si da, pe vremea aia chiar exista paza, si cel putin un om isi facea treaba cum trebuie.

Bun, la aceasta prostie nu am putut sa ma abtin, si am intrebat-o pe primarita: “Dar daca eu platesc taxa de paza si protectie si mie imi sparge cineva casa, pot sa vin la dumneavoastra sa ma plang findca eu platesc totusi o taxa. “. Se uita dansa la mine si peste vreo 10 secunde imi spune asa sesc: “Pai nu”.

Deci eu nu pot sa inteleg, ce mai cauta o taxa de pe vremea lui nea` Nicu sa se aplica in vremea noastra, si mai ales ca o platim degeaba. Mama mea vroia sa plateasca o parte din impozit atunci, dar i-am zis sa plecam si sa vedem ce si cum findca mi se pare o aberatie sa platesti pentru ceva ce nu e al tau, si pentru servicii care defapt nici nu exista.

Nu stiu daca ii cineva in cunostinta de cauza despre acest impozit, dar as fi curios sa aud daca a mai dat cineva peste asemenea mizerie a “democratiei” din Romania.